Se lansează! :D

Publicat pe

 

Marți, 12 iunie, ora 18:00, Cafeneaua Carada. 😀

 

 

*

Uşa biroului se deschide şi doamna îmi zâmbeşte. Se apropie de mine. Ştiu ce înseamnă asta. Inspir adânc.

-Poţi să intri, îmi spune. Este mai binedispus astăzi, murmură când trec pe lângă ea.

Întorc capul speriată, dar nu reuşesc să-i observ chipul, deşi presupun că zâmbeşte. Mai binedispus astăzi? Ce vrea să însemne asta? Că în zilele lui proaste o să fie mai rău decât este acum?

Închid uşa în urma mea şi rămân acolo. Îl privesc cuminte. Încerc să mă conving că pot să fac faţă, că nu am să mă dau de gol.

Capul îi este aplecat peste câteva hârtii de pe birou. Îi privesc părul de un şaten închis până aproape de umeri. Îmi amintesc de tânărul din faţa mormântului. Aceeaşi culoare, aceeaşi mărime.

Ori am vedenii, ori sunt în faţa acelui tânăr.

-Ia un loc, îmi spune cu o voce indiferentă, fără să-şi ridice capul.

Aştept câteva secunde; sper că mă va privi. Continuă să-şi vadă de treabă. Mă ignoră complet. Îmi strâng pumnii şi păşesc cu grijă spre scaunele din faţa biroului. Mă aşez cu grijă; pun geanta şi hârtiile pe cel din faţa mea. Îmi rotesc ochii prin încăpere. Privesc masa rotundă de lângă geam, plină cu tot felul de hârtii care stau să cadă. Lângă uşă se află o canapea şi un fotoliu de piele, iar în dreptul lor o mică măsuţă de sticlă.

Pereţii albi sunt acoperiţi de tablouri. În majoritatea apare tânărul din dreptul meu.

Aud cum mişcă foile, dar nu am curajul să-l privesc. Fără să-mi dau seama, încep să-mi frământ mâinile.

-Îţi place? întreabă după un minut, iar eu întorc capul speriată.

Zâmbeşte când vede rapiditatea cu care am întors privirea şi se lasă pe spătarul scaunului de piele.

-Biroul, specifică.

-Ăăă, da, mă bâlbâi. E frumos.

-Mă bucur că îţi place, pentru că nu cred că ne-am putea înţelege dacă nu ai accepta gusturile mele, vorbeşte cu amuzament. Privirea începe să-i coboare pe corpul meu.

Urmez direcţia ochilor lui şi observ decolteul pe care îl are bluza. Înţeleg la ce s-a referit Mădălina şi tuşesc încet. Îmi încrucişez mâinile la piept. Sper că înţelege aluzia mea.”

*

 

See you there 🙂

Cât e risipă, cât e prostie?

Publicat pe Actualizat pe

Nu suntem nemuritori, cu toate că ne place să credem asta. Mulți dintre noi nici măcar nu prind vârsta de 30 de ani, în timp ce alții duc în spate un secol de trăiri intense, sentimente, amintiri. Cu toate acestea, nu știm sau nu vrem să trăim cu adevărat. Ne pierdem cu timpul, ne lăsăm duși de curent în mijloc oceanului, loc din care nu mai știm să ne întoarcem la mal. Risipim clipe importante, pe care ajungem să le regretăm mai apoi, când deja este prea târziu.

Respirăm, bem, dormim, iar timpul trece pe lângă noi fără să ne dăm seama. Și, cel mai important dintre toate, ne temem de moarte. Ne e frică de ea, nu pentru că ar fi incredibil de neagră, ci pentru că nu o cunoaștem. Până acum nu s-a întors nimeni de-acolo să ne povestească cu lux de amănunte cum stau lucrurile după ce te duci. Este un mister total, dar și un eveniment iminent. Este provocarea noastră supremă. Ne-o imaginăm prin tot felul de teorii, unele sumbre, altele pline de speranță. Visăm că vom ajunge sus, la nori, dar ne e groază să credem că putem termina în cazanul în jurul căruia flăcările de zece metri topesc totul în jur.

Luăm în considerare posibilitatea existenței unei vieți viitoare, doar ca să ne mai putem prelungi aventura. Ne dorim ca la final să ne putem reîncarna fie și într-o râmă, totul doar pentru a lungi „viața” cu două secunde, dacă mai mult nu se poate. Credem în tot ce auzim, dar nu ne dăm seama că viața asta pe care o avem acum e una singură, și trece atât de repede, precum nisipul care se scurge într-o clepsidră. Trece, trece, iar noi odată cu ea.

Însă ce avem acum se pierde, fără vreo șansă de a mai fi recuperat vreodată.

Și atunci? Cum facem să distrugem rutina și să descoperim, fie și în ultimul ceas, cum se trăiește de fapt?

Articol participant-Most Wanted

Vorbe goale

Publicat pe

Promitem lucruri pe care știm că nu le vom îndeplini niciodată. Spunem cuvinte în care nu credem, doar pentru că așa părem mai credibili în fața celorlalți. Așteptăm ca lumea să ne ofere totul, când noi nu putem da nici măcar o parte infimă din ceea ce ne dorim.

Ne amăgim mereu, în fiecare zi, cu fiecare cuvânt rostit. Ne amăgim că putem muta munții din loc, când de fapt nu suntem capabili nici să-i privim. Ne amăgim că suntem puternici, încrezători, siguri pe noi, deși ne e teamă.

Ne ascundem cât de mult putem. Nu putem fi cine suntem cu adevărat, pentru că ne e teamă că ceea ce am descoperi nu ne-ar plăcea. Așa că jucăm teatru, ne acoperim cu măști și uităm tot ceea ce ne reprezintă de fapt. Pentru că ne e frică de necunoscut, de ceea ce nu știm despre noi. Pentru că, de fapt, nu vrem să ne cunoaștem.

Ne uităm pe noi și ajungem să fim străini în propria noastră lume. Și totul se transformă doar în vorbe goale.

 

 

Singurătatea… nu e singură.

Publicat pe Actualizat pe

Obișnuim să ne conducem viața după diferite tipare: un grup de prieteni buni, anumite reguli și principii, diverse tabieturi care ne fac fericiți. Avem, fie că recunoaștem, fie că nu, propria noastră bulă de plastic, o mantie invizibilă care ne ține departe de pericole. Tot ceea ce ne înconjoară pentru că ne face nouă plăcere, de fapt, ne protejează de tot ceea ce cunoaștem, precum pereții unei căsuțe aflate în mijlocul oceanului. Ne ține departe de ce nu știm, ce nu ne place. Ne protejează în același mod în care o mamă își protejează puii abia născuți. Acceptăm protecția fără să comentăm, pentru că ne place să credem că va fi acolo mereu.

Însă ce facem atunci când pereții se dărâmă și ne trezim singuri, în mijlocul unui ocean furios și nemărginit? Încotro o luăm ca să ajungem înapoi la mal, unde ne așteaptă siguranța pierdută? Cum și cu ce luptăm ca să ne apărăm, singuri, într-o lume pe care n-o cunoaștem? Cum supraviețuim în aceeași lume în care ieri ne simțeam în al nouălea cer?

Deschidem ochii brusc și tot ceea ce a fost acolo acum o secundă dispare. Suntem doar noi, cu sufletul și conștiința noastră, într-o lume străină. Încă nu există nicio formulă care să ne învețe cum să supraviețuim fără să suferim prea rău. Pentru că, oricât de mult ne-ar plăcea să negăm, doare să ne trezim singuri dintr-o dată. Doare să pierdem tot ceea ce ne-a făcut bine până acum.

Dar, cum prea bine se spune, fiecare sfârșit este un nou început. Fiecare ușă închisă duce către o altă casă, mult mai bună decât cea la care am mers la început. E complicat, ce-i drept, să ne conturăm drumul spre altceva, dar, la final, când redescoperim, sub altă formă, siguranța pe care am pierdut-o, ne dăm seama că tot efortul și toată durerea au meritat.

Până la urmă, nimeni nu este complet singur pe lume. Și singurătatea preferă puțină companie. 🙂

Articol înscris la Concursul „Moștenirea”

Categoria „Principii și sfaturi de viață”

Ediția 2012

Lansări Bookfest 2012

Publicat pe

Publicaţiile Flacăra

 

 

Vineri 1 iunie:

 

Ora 17.00Comunicare Media – Volum Răspunderea Socială Corporativă, coordonator Dumitru Borţun, Social Media şi managementul reputaţiei, autor Diana Maria Cismaru. Editor Bogdan Hrib

Ora 17.30Comunicare Media – Volum Introducere în designul de presă, autor Alexandra Bardan. Invitaţi Alexandru Arion, Laura Tibăr, Bogdan Bratu, editor Bogdan Hrib.

Ora 18.00LIT – Romanul Mother of M., autor Diana Maria Cismaru, editori Monica Ramirez şi Bogdan Hrib

 

 

Sâmbătă 2 iunie:

 

Ora 12.00Istorie – memorii – Volum Amintiri din actualitate. 50 de ani de cinematograf în România, autor Constantin Pivniceru. Invitat: Lucian Pricop. Editor Bogdan Hrib.

 

Ora 14.00Caşmir – Roman Seducţia apei, autor Monica Ramirez, roman Crimă la timpul trecut, autor Adina Speteanu, prezentare romanul Doi, autor Tony Mott. Avanpremieră romanul Amurg la Marea Neagră, autor Domnica Rădulescu. Editor: Bogdan Hrib

 

Ora 17.00Crime Scene – Romanul Murder by Skype, autor George Arion şi romanul Greşelile trecutului, autor Oana Mujea. Romanul Negru de corb, autor Ann Cleeves, traducerea Raluca Ştefan. Invitat Alex. Ştefănescu. Editori Monica Ramirez şi Bogdan Hrib

 

Ora 18.00FantasyŞarama, volumul I, autor Oana Mujea. Editor Bogdan Hrib.

 

 

Bine şi rău.

Publicat pe Actualizat pe

Se spune că limita dintre bine şi rău este foarte mică, uneori inexistentă. Că noi suntem singurii responsabili pentru alegerile pe care le facem, pentru „binele” sau „răul” pe care îl alegem. Ce-i drept, nu ne pune nimeni să optăm pentru o categorie care nu ne atrage, dar oare, în unele cazuri, nu este vorba şi de compromis? Oare nu există alţi factori, dintr-un mediu necunoscut nouă, care ne îndeamnă să mergem pe un drum pe care nu vrem?

Toate poveştile potrivit cărora viaţa are propriile ei reguli şi face doar ce vrea ea par să fie adevărate. Nu suntem doar noi în viaţa asta. Uneori, mai există şi ea, „viaţa”, care are un cuvânt de spus. Şi nu este întotdeauna perfect de acord cu ceea ce vrem şi sperăm noi.

Pentru că e un troc al naibii de mizerabil. Ea îţi oferă ceva bun, dar nu se aşteaptă ca tu să-i dai înapoi tot ceva „bun”. Uneori, îţi cere şi ceva rău, ca să poată dormi liniştită noaptea. Nimeni nu este perfect, în niciunul dintre sensuri. Nu există persoană care să fie 100% bună, aşa cum nu există fiinţă care să fie diabolică din cap până-n picioare. În fiecare dintre noi există trăsături din ambele categorii, care aşteaptă momentul potrivit pentru „a se trezi”.

Ce se întâmplă apoi, după ce alegem, ţine doar de noi. Oricum, nu prea avem pe cine acuza pentru că am greşit. Răul ne vrea, iar binele ne aşteaptă.

 

Salut lume!

Publicat pe Actualizat pe

Welcome to WordPress.com. After you read this, you should delete and write your own post, with a new title above. Or hit Add New on the left (of the admin dashboard) to start a fresh post.

Here are some suggestions for your first post.

  1. You can find new ideas for what to blog about by reading the Daily Post.
  2. Add PressThis to your browser. It creates a new blog post for you about any interesting  page you read on the web.
  3. Make some changes to this page, and then hit preview on the right. You can always preview any post or edit it before you share it to the world.