Doi trecători

Oricât de mult o privea el acum, nu mai avea niciun rost. Ea alesese un drum diferit de al său, pe care probabil el niciodată nu avea să-l mai unească cu al ei. Căile lor se separaseră. Poate pentru totdeauna, sau poate doar pentru o perioadă. Ceea ce amândoi ştiau era că nimic nu mai avea să fie la fel; niciun zâmbet, nicio reacţie. Totul rămăsese în urmă, iar acum fiecare trebuia să o ia de la început, înfruntând greutăţi şi suferinţe.

Oftă şi încercă să găsească o urmă de speranţă în ei, dar acum ochii ei erau reci şi duri. Lipsiţi de orice umbră de iubire, îl priveau cu duritate. Îl îndepărtau şi mai mult, îi distrugeau sufletul încă o dată, pentru că niciun cuvânt de-al ei nu se potrivea cu modul în care îl privea acum.

Amândoi ştiau că dragostea murise. Flacăra pasiunii se stinsese, lumânarea căzuse. Vântul adusese praful peste povestea lor, o închisese în cufărul amintirilor.

Se stinsese aşa cum începuse, dintr-o singură clipire. Totul fusese precum o lungă inspiraţie, care acum rămăsese fără aer. Şi pentru ca totul să-şi poată urma cursul normal, trebuiau să expire.

-De ce? întrebă el, încercând în zadar să-şi ascundă suferinţa.

Dacă-i mai rămăsese o urmă de mândrie după tot ce se întâmplase, nu-şi dorea ca ea să ştie cât de mult îl rănea totul. Va păstra suferinţa numai pentru el. Ea nu avea să ştie niciodată cât de mult îi distrusese sufletul. Acele vorbe dărâmaseră orice credință pe care el o mai avea în iubire. Dacă crezuse cândva în acel sentiment, acum îl detesta.

Ea oftă şi se ridică de pe canapeaua neagră de piele. Îl trată cu indiferență.

-Trebuie să înţelegi.

-Explică-mi tu, pentru că eu nu pricep, îi răspunse cu furie, clipind des pentru a îndepărta lacrimile ce se formau în colţul ochilor săi albaştri.

-Nu mai pot, oftă ea. Nu mai pot să continui cu ceva ce nu va duce nicăieri.

El îi privi silueta fină şi nu putu să îndepărteze amintirile care-i acaparau mintea și îl aruncau în noi valuri ale agoniei. Pentru un timp, ea reprezentase totul pentru el. Fusese centrul existenţei lui, punctul în jurul căruia se învârtise întreaga sa viaţă. Intenţionase să-şi întemeieze o familie cu ea, să aibă copii cu ea şi să îmbătrânească împreună. Sperase să împartă totul împreună şi să-i dedice orice minut, orice clipă.

Dar ea distrusese toate acele iluzii printr-un simplu joc al cuvintelor.

„Totul s-a terminat”, îi spusese când intrase pe uşă, mai distantă ca niciodată. Buzele ei abia dacă le atinseseră pe-ale lui, fiind cel mai rece sărut pe care-l trăise vreodată.

-Credeam că m-ai iubit, şopti el privind papucii albaştri pe care-i primise de la ea acum un an, cu ocazia aniversării lor.

Ea suspină şi-şi clătină capul. Își dorea să fie puternică. Nu voia să se dea de gol. Trebuia să fie dură, pentru a-l convinge că era cel mai bun lucru pe care-l puteau face.

-Credeam că mă iubeşti suficient de mult încât să poţi învinge toate obstacolele pentru a fi alături de mine, continuă el cu o voce stinsă.

-Ai dreptate, şopti ea analizându-și reflexia în fereastră; se ura pentru ceea ce făcea. Credeam că te-am iubit, dar se pare că m-am înşelat. Nu a fost decât o farsă care a ţinut mai mult decât trebuia.

Inspiră adânc şi închise ochii pentru o secundă. Voia să poată duce la capăt misiunea pe care şi-o impusese din acea dimineaţă în care aflase adevărul.

Ei doi nu mai puteau continua şi era mai bine să-l elibereze acum, înainte de a-l supune unui chin şi mai mare.

-Iartă-mă dacă am lăsat lucrurile să meargă prea departe, dar totul s-a sfârşit şi… gemu, muşcându-şi buzele cu fervoare. Își căută cuvintele în străfundurile minţii sale. Şi ar fi fost bine dacă nici nu ar fi început.

Voia să leşine. Se ura pentru ce făcuse şi putea să-i simtă durerea, dar nu mai exista cale de întoarcere. Răul fusese sădit şi acum apăreau primii muguri, strălucind în lumina sufletelor distruse. Acum roadele păşeau învingătoare printre iluziile şi dorinţele moarte, mândre de isprăvile lor.

El îşi ridică indiferent capul şi o fixă cu privirea mai mult timp. Voia să vadă vreo mică dovadă că ea se înşela. Dar corpul ei rămase fix, dur şi impenetrabil, precum privirea ei.

Spunea adevărul.

Nu-l mai voia.

Nu-l mai iubea.

El oftă şi se ridică. Își căută haina cu o privire pierdută prin cameră. Părea că nici nu mai recunoştea locul. O găsi în cuier şi o luă, apoi o aruncă nepăsător pe umeri. Se apropie de ea şi vru să-i atingă brațul, dar se răzgândi. Își aduse aminte că pentru ea acest gest nu mai avea nicio importanţă.

Ea nu-l mai iubea, iar el trebuia să accepte acest lucru.

Pentru binele lui şi pentru al ei.

Îi privi reflexia rece pentru o secundă, iar când ochii lor se întâlniră, nu mai rămăsese nicio urmă de îndoială.

Pasiunea murise, dragostea la fel.

„Nefericiţi sunt cei ce-şi lasă sufletul deoparte”, cugetă el.

Cu acea ultimă privire în minte el părăsi apartamentul, îngropat în suferinţa lui. Ieşi din bloc şi începu să colinde străzile precum un nebun. Ochii ei îl urmară până când pieri din raza ei vizuală.

Lăsă lacrimile să-i alunece pe obraji şi se apropie de măsuţa din hol. Răscoli prin geantă. Scoase un plic alb şi-l desfăcu. Privi cu furie hârtia din mâna ei. Rezultatul îngrozitor scris cu negru îi distrusese orice iluzie.

Cancer. Ultima fază.

Mai avea doar câteva săptămâni de trăit şi nu-şi dorea să-l târască şi pe el prin toată suferinţa ce o aştepta. Prefera să-i dea drumul acum, decât să-l vadă ascunzându-şi durerea în preajma ei. Dacă îl convingea că nu-l mai iubeşte, el avea să se vindece mai uşor decât dacă rămânea alături de ea în ultimele sale clipe.

-Îmi pare rău, dar nu mai am ce să-ţi ofer. Tu meriţi altceva, lângă altcineva. Eu voi rămâne pentru tine doar femeia care te-a rănit în cel mai crunt mod posibil, care ți-a distrus sufletul plin de iubire.

Suspină şi lăsă hârtia să alunece pe podea. Încercă să-şi amintească privirile lui pline de iubire.

Pentru că acum tot ce-i mai unea erau doar amintirile zilelor trecute…

 

 

Articol înscris la Concursul “Moștenirea”

Categoria “Creații literare”
Ediția 2012


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s