Ai grijă de noi…

Deschise ușa camerei cu grijă. Nu se schimbase nimic, deși trecuseră aproape cinci ani de când vizitase ultima oară casa. Parfumul lui încă mai plutea în aer. Spiritul lui, dispărut de mult, rămăsese la fel de viu în toate lucrurile care cândva îi aparținuseră.

Tresări când observă pe pat cămașa albă îndoită. Fusese îmbrăcat cu ea când îl văzuse pentru ultima oară, înainte ca toată nebunia să înceapă. Înainte ca el să dispară. Se așeză pe marginea patului și o ridică. Lacrimi îi alunecară tandru pe obraz când o mirosi. Știa că nu putea să-i uite aroma, însă voia să fie sigură că o urmă din ea va rămâne mereu în plămânii, în corpul ei.

Privi biroul de lângă fereastră. Zâmbi când ochii ei întâlniră poza înrămată. De ce, dacă fuseseră atât de fericiți atunci, totul se destrămase dintr-o dată, fără ca ea să înțeleagă? Riscase totul pentru el. Își pierduse cei mai buni prieteni doar ca să-l aibă lângă ea mereu. Dar el plecase departe, într-o lume pe care ea nu o cunoștea și la care nu putea ajunge.

Era departe.

Se ridică și trase scaunul pe podea. Deschise caietul care rămăsese pe birou. Schițele lui. Îi spusese de multe ori că o desena atunci când o avea departe, dar niciodată nu-i arătase desenele. O ținuse departe de comoara lui cea mai de preț. De ce, nu știa. Însă ar fi dat orice să-l vadă desenând măcar o dată. Să-i analizeze chipul fin, sprâncenele încruntate cu fiecare mișcare a degetelor pe foaia albă. Și-l imaginase în fiecare seară cum stătea în fața ferestrei, cu caietul pe genunchi, conturând o altă lume, mult mai bună pentru ei doi decât cea în care trăiau. Dar la final rămăsese doar cu imaginea din mintea ei.

Găsi printre paginile caietului un plic. Respirația i se opri când își văzu numele scris pe spate. Mâinile îi tremurau de teamă. Îi trebuiră câteva minute până când fu în stare să-l deschidă. Suspină când îi întâlni scrisul ordonat, înclinat spre stânga.

Te iubesc. Știu că știi asta, dar vreau să nu uiți, orice s-ar întâmpla cu mine, cu noi. Poate că nu m-ai crezut niciodată când ți-am spus că într-o secundă te-ai transformat în cea mai importantă persoană pe care am întâlnit-o cândva, dar nu mă deranjează să-ți repet asta până când mă vei crede. Nu pot fără tine și nu vreau să încerc să văd dacă supraviețuiesc, pentru că deja știu că nu voi reuși.

Îți mulțumesc pentru că ai ajuns la mine când am avut cea mai mare nevoie. Pentru că mi-ai arătat că întotdeauna există o șansă, chiar și pentru cel mai nefericit om. Pentru că m-ai învățat cum să trăiesc de fapt. Pentru că m-ai iubit mereu, chiar și în clipele în care nu meritam. Pentru că ai crezut în mine, în noi. Pentru că ai căutat mereu partea cea bună în mine. Îți mulțumesc pentru nopțile în care m-ai ținut aproape, pentru zâmbetele și îmbrățișările care m-au legat de tine pe veci, pentru toate amintirile pe care mi le-ai lăsat. Ele sunt moștenirea noastră și așa vor fi mereu. Nici o mie de ani nu m-ar putea face să te uit. Ai devenit parte din mine, din această ființă deznădăjduită care te-a căutat în fiecare secundă în care te-a avut departe. Îți mulțumesc pentru că m-ai lăsat să te cunosc, să fiu în viața ta.

Nu plânge, te rog. Știu că acum, când citești asta, eu nu mai sunt lângă tine. Însă sunt sigur că mă simți acolo, în inima ta, iar asta îmi este de ajuns ca să mă lase să plec liniștit. Dacă vei vrea vreodată să mă vezi, va trebui doar să închizi ochii și să mă cauți în amintirile noastre. Mi-ar fi plăcut să-ți pot oferi totul, însă tot ce-ți pot da acum este o parte din sufletul meu. Ai grijă de ea până când o voi putea recupera. Protejeaz-o și ocrotește-o așa cum plănuiserăm să facem mult timp de-acum încolo cu noi. 

Ne vom întâlni din nou într-o zi cu soare, pe alte meleaguri, în alte timpuri. Promit. Însă până atunci ai grijă de tine, de noi, de ce ți-am încredințat. Nu mă uita….”

 

 

Articol înscris la Concursul “Moștenirea”

Categoria “Creații literare”
Ediția 2012


5 gânduri despre „Ai grijă de noi…

    […] Ai grija de noi… […]

    […] Articol înscris în concursul Moștenirea, Ai grija de noi… […]

    Andra Pavel a spus:
    7 Iunie 2012 la 22:12

    „ai grijă de noi” sună cunoscut 🙂 …

    Concursul Mostenirea! Castigatori! - MWB a spus:
    14 Ianuarie 2014 la 22:28

    […] Ai grija de noi… […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s