Singurătatea… nu e singură.

Publicat pe Actualizat pe

Obișnuim să ne conducem viața după diferite tipare: un grup de prieteni buni, anumite reguli și principii, diverse tabieturi care ne fac fericiți. Avem, fie că recunoaștem, fie că nu, propria noastră bulă de plastic, o mantie invizibilă care ne ține departe de pericole. Tot ceea ce ne înconjoară pentru că ne face nouă plăcere, de fapt, ne protejează de tot ceea ce cunoaștem, precum pereții unei căsuțe aflate în mijlocul oceanului. Ne ține departe de ce nu știm, ce nu ne place. Ne protejează în același mod în care o mamă își protejează puii abia născuți. Acceptăm protecția fără să comentăm, pentru că ne place să credem că va fi acolo mereu.

Însă ce facem atunci când pereții se dărâmă și ne trezim singuri, în mijlocul unui ocean furios și nemărginit? Încotro o luăm ca să ajungem înapoi la mal, unde ne așteaptă siguranța pierdută? Cum și cu ce luptăm ca să ne apărăm, singuri, într-o lume pe care n-o cunoaștem? Cum supraviețuim în aceeași lume în care ieri ne simțeam în al nouălea cer?

Deschidem ochii brusc și tot ceea ce a fost acolo acum o secundă dispare. Suntem doar noi, cu sufletul și conștiința noastră, într-o lume străină. Încă nu există nicio formulă care să ne învețe cum să supraviețuim fără să suferim prea rău. Pentru că, oricât de mult ne-ar plăcea să negăm, doare să ne trezim singuri dintr-o dată. Doare să pierdem tot ceea ce ne-a făcut bine până acum.

Dar, cum prea bine se spune, fiecare sfârșit este un nou început. Fiecare ușă închisă duce către o altă casă, mult mai bună decât cea la care am mers la început. E complicat, ce-i drept, să ne conturăm drumul spre altceva, dar, la final, când redescoperim, sub altă formă, siguranța pe care am pierdut-o, ne dăm seama că tot efortul și toată durerea au meritat.

Până la urmă, nimeni nu este complet singur pe lume. Și singurătatea preferă puțină companie. 🙂

Articol înscris la Concursul „Moștenirea”

Categoria „Principii și sfaturi de viață”

Ediția 2012

Anunțuri

3 gânduri despre „Singurătatea… nu e singură.

    […] Singuratatea… nu e singura […]

    […] Articol înscris la concursul Moștenirea, Singuratatea… nu e singura […]

    […] Singuratatea… nu e singura […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s