„Jos Textila, Întoarce Fila”

Publicat pe Actualizat pe

Am primit azi un e-mail interesant care arată cam așa:

„Jos Textila, întoarce fila” este un proiect Rotaract Triumph București ce promovează lectura printr-un mod neconvențional. Proiectul, aflat la cea de-a III-a ediție, urmărește încurajarea valorilor culturale prin intermediul cititului, dar și ajutorarea comunității prin colectarea de haine pentru persoanele defavorizate.

Evenimentul se va desfășura și de această dată sub forma unui târg unde se vor dona haine în schimbul unei cărți. Conceptul este acela de a schimba un lucru superficial pe unul cu valoare culturală astfel încât valoarea cititului să crească în rândul comunității noastre. Vizitatorii vor putea răsfoi cărțile expuse și vor primi recomandări din partea organizatorilor pentru ca, în final, să își aleaga cartea preferată.

În cadrul evenimentului, Cvartetul Capriccio ne va încânta cu un concert de colinde, în timp ce copilașii vizitatorilor noștri vor putea asculta și construi cele mai frumoase povești în cadrul Story Corner-ului special organizat pentru ei. De asemenea, Asociația „Arta nu mușcă” s-a alăturat inițiativei noastre de promovare a cititului, lansând un concurs creativ cu premii în cărți. (detalii pe facebook.com/artanumusca)

Hainele strânse în cadrul evenimentului vor fi donate fundațiilor „Deschide Inima” și „Policy Center” cu scopul de a ajuta familii (copii, tineri și adulți) vulnerabile.

Vă așteptăm cu multe surprize sâmbătă, 7 decembrie, între orele 12:00 – 18:00 la cafeneaua Coftale, strada Profesor Ștefan Mihăileanu, nr. 42, București.

 

Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizionați filmul de promovare:

http://youtu.be/NTdPK9KiZek

 

Contact:

Adriana Gheară

Project Manager

adriana.gheara@rotaract.ro

www.rotaracttriumph.ro

www.facebook.com/Rotaracttriumph.ro

Dincolo de moarte #1

Publicat pe Actualizat pe

Da, da, da!!!

Ok, pe lângă încântarea maximă, vreau să vă anunț că la Gaudeamus, târgul de carte de la Romexpo, București, pe 23 noiembrie ( adică într-o sâmbătă ), la ora 11, se lansează următorul meu roman, primul volum dintr-o serie fantasy Young Adult. Numele: „Destine pierdute” ( „Dincolo de moarte # 1, Editura Tritonic) Invitați: Monica Ramirez și Bogdan Hrib.

Vă las mai jos coperta și prezentarea cărții. Can’t wait! 🙂

Destine-pierdute_site

„Pentru Natalia, viața ei este așa cum și-a dorit. Liniștită, normală, fără evenimente surprinzătoare. Însă odată cu apariția Lorenei lucrurile încep să se schimbe, iar legendele prind viață. Realitatea nu este niciodată ceea ce pare. În spatele unei lumi aparent normale, întotdeauna se află secrete periculoase, uneori mortale.

O prietenie interzisă de regulile unei lumi blestemate. O poveste de dragoste imposibilă pune acum în pericol viața tuturor. Un suflet însetat de răzbunare își caută dreptatea. Într-un joc al morții, salvarea stă numai în forțele proprii.

Trădări, minciuni, și o legendă ce schimbă totul. Când nu mai ai nimic de pierdut, să rămâi în viață este cel mai greu…”

Ce-i prea mult e prea mult

Publicat pe

A trecut ceva vreme de când n-am mai fost pe aici. Toate bune și frumoase, nu? Mda, cam asta ziceam și eu.

În fine, se apropie Gaudeamus 2013 cu tot felul de surprize.

Rămâneți aproape pentru detalii.

Se anunță un nou roman 😉

„Pășiți cu grijă!”

Publicat pe

E foarte interesant cum învățăm să apreciem cu adevărat ce am avut abia în clipa în care l-am pierdut. Auzim asta la fiecare colț de stradă, dar e adevărat. Câtă vreme totul e la dispoziția noastră, nu ne uităm la ce se află în fața noastră, pentru că știm că și mâine, poimâine, peste patru ani, va fi acolo. Apoi, dintr-o dată, dispare, iar noi înțelegem că s-a terminat.

Nu e o tragedie să termini liceul. N-a murit nimeni din cauza asta, dar e… dureros. Pentru că au fost patru ani frumoși. Cu bune, cu rele, dar așa e viața până la urmă. Ce farmec ar mai avea dacă ar fi perfectă?

Dar te cuprinde nostalgia când te trezești într-o sală plină cu elevi îmbrăcați în robe și realizezi că nu te mai întorci acolo. Că sunt ultimele minute pe care le mai petreci în liceu, ca elev. Apoi devii vizitator, până când îți mai amintești în treacăt de profesori și de colegi.

Suntem absolvenți. Drum liber către maturitate și viața de adult.

Când am ieșit pentru ultima oară din liceu, îmbrăcați în robe și fluturând steagul, am crescut. Am pășit spre un alt nivel, cu frumusețile lui, încă nedescoperite. Dar o bucată din suflet a rămas acolo, printre sutele de elevi care își așteaptă rândul la absolvire. Liceul ne formează, la fel și prieteniile născute acolo.

Am crescut. Azi am înțeles că am crescut.

Capul sus! Nu e un capăt de drum. Puține lacrimi, gânduri pierdute și înapoi la muncă. Încă nu e gata.

Se spune că 13 e număr cu noroc. Să sperăm că așa o să fie. Doar de-asta suntem Promoția 2013 a CNMV București.

🙂

 

SAM_1476

 

 

Am ajuns și aici. Din nou…

Publicat pe

De câtă vreme n-am mai trecut pe aici? De muuuuuult, că mi-e și rușine. Mi-am neglijat blogul. Mă rog, s-au neglijat mai multe în ultima vreme, dar n-are rost…

A trecut timpul. 4 ani, mai exact. Pe bune acum, de ce se întâmplă asta?

E adevărată vorba aia, cum că te bucuri cu adevărat de ceva când se termină. Abia acum îmi dau seama ce-ar fi putut să fie și-mi pare rău. Dar dacă e să păstrez spiritul optimist, acum începe totul.

Și totuși, de ce nu mă bucur?

Strada de C’Arte

Publicat pe

Caşmir…

De ce? Când? Unde?

 

Doar trei întrebări. În jurnalism sunt mai multe.

Dar Caşmir e o colecţie în care păstrăm şi un pic de mister.

 

De ce?

Pentru că ne întrebăm, mă rog, deocamdată mă întreb doar eu… Sper să reuşesc să vă fac un pic curioşi şi meditativi şi pe dvs. Aşadar de unde până unde este aventură şi de unde până unde psihologie, în romanele de dragoste?…

Romane care la Tritonic poartă sigla Caşmir.

În Crimă la timpul trecut avem premize detectiviste şi totuşi e doar o iubire ce pare toxică şi ucigaşă, dar până la final… În Doi trăim drama unei neveste, plină de energie şi integral modernă, un pic feministă, cu aer corporatist şi vise de secol 19, care se trezeşte că i-a dispărut consortul… Şi ce surprize vor urma? Ar trebui măcar să citiţi două treimi din roman. Iar la Seducţia apei povestea e şi mai complicată. Suntem aruncaţi în istorie, că tot pomeneam de secolul 19, în plin Război american de secesiune… Şi unde oare? În California.

Aşadar aventură avem din belşug. Crimă, răpire, spionaj…

Unde e psihologia?

Nu într-un curs universitar. În mintea personajelor? Sau în intenţia autorilor?

Pardon, a autoarelor.

Adina, Tony şi Monica.

Ar trebui să mai pomenesc şi despre Domnica Rădulescu şi recentul ei roman Amurg la Marea Neagră, ce pare o continuare la Trenul de Trieste. Pare, dar nu este. Ea nu va fi de faţă, aşa că o vom putea bârfi în voie…

Cam asta-i, doamnelor şi domnişoarelor.

 

Când?

Sâmbătă 22 septembrie de la ora 16 trecute fix…

 

Unde?

În foaierul BCU, la parter, intrarea cu trepte, corp Dacia…

 

Pe curând la o şuetă!

Al dvs.

BoH

 

Sâmbătă dezbatem. Nu știu cât de bine o să mă descurc eu, dar asta e o altă problemă. Așa că dacă vreți să știți mai multe despre povestea din „Crimă la timpul trecut” și dramele personajelor, faceți-ne o vizită. Ne găsiți la BCU, la parter. Ora 16:00.

 

Fragmente din… ceva

Publicat pe Actualizat pe

Continuă să păşească pe acel teren necunoscut. Nu ştia unde se afla, iar lumina lipsea în majoritatea locului. După zgomotele pe care le auzea bănuia că se afla într-o pădure, dar nu era sigură de acest lucru.

În picioarele goale înaintă pe pământul ud. Se întreba de ce ajunsese acolo. Nu-şi amintea nimic. Singurul lucru de care era conștientă era răcoarea care-i cuprindea corpul cu fiecare secundă.

Era singură şi speriată.

Ploaia încetase, dar vântul continua să bată. Frunzele foșneau în copacii înalţi care o înconjurau. Nu găsea nicio cale de ieşire; întregul loc era cufundat în întuneric.

Simţea că cineva o urmărea, însă de fiecare dată când îşi întorcea capul nu auzea sau vedea nimic. Dar simţurile îi erau în alertă, o panicau şi mai rău.

Îşi ridică privirea şi văzu printr-una dintre crăpăturile de deasupra ei norii negri ce se mişcau cu repeziciune. Cerul se lumina în diferite locuri. Fulgerele se apropiau de ea, anunţând o nouă furtună. Un corb cânta în depărtare – singurul care spărgea liniştea nopţii.

Speriată de ceea ce o înconjura, continuă să meargă pe acea cărere întunecată. Se temea să se oprească la baza unui copac. Nu ştia ce creaturi se aflau în acea zonă; risca să fie atacată în orice moment. Aşadar, singura soluţie ce-i mai rămânea era mersul fără oprire, cu toate că picioarele începeau să obosească.

Nu trebuie să mă dau bătută, îşi spuse în minte în timp ce continua să meargă. Nu pot să-i las să mă atace.

Îndepărtă oboseala care-i cuprinse picioarele din minte şi merse fără oprire minute bune. Auzea tunetele care se apropiau. Vântul se înteţise, lipindu-i materialul subţire al pijamalei albe de corp. Degetele de la mâini deja începuseră să-i amorţească de frig, dar nu voia să se oprească. Nu putea, când nu se afla încă în siguranţă.

Ştia că dacă urma să fie atacată nimeni nu avea să o ajute în acel loc care părea să se afle la capătul lumii. Oricât de mult ar fi ţipat, era doar ea, fără vreun ajutor pe care să se bazeze.

 Cum am ajuns eu aici? continuă să se întrebe în timp ce privea copacii negri din dreapta şi stânga ei. De ce?

 Tremură de frig şi-şi lăsă capul în jos. Simți picăturile reci de ploaie udându-i părul. Îşi muşcă buzele şi se opri pentru o secundă; încercă să se obişnuiască cu frigul care-i domina trupul. Pijamaua era prea subţire şi dacă urma să se ude, avea să fie şi mai rău. Singurul mod de a se încălzi erau braţele ei pe care le ţinea strâns lipite de stomac.

Îşi scutură capul şi continuă să meargă. Picăturile reci de ploaie îi udară corpul aproape gol.

Încercă să se gândească la un lucru frumos care să-i îndepărteze gândurile negre ce începeau să o cuprindă, dar nu reuşi. Cu toate că această metodă funcţionase în copilărie, acum nu mai dădea roade. Teama şi nesiguranţa erau prea mari ca să poată fi îndepărtate de o fantezie sau o amintire stupidă. Realitatea o punea acum la încercare, iar ea trebuia să arate că era în stare să supravieţuiască.

Se opri dintr-o dată şi ridică speriată capul. Ascultă cu atenţie. Zgomotul se oprise acum, dar putea să jure că cineva sau ceva se apropia de ea. Făcu un pas în faţă. Privi în jurul ei cu atenție. Nu văzu balta și călcă în ea; se stropi din cap până-n picioare. Îşi strânse ochii de furie şi vru să strige, dar în acel moment o creangă se rupse în stânga ei.

Nu era singură acolo.

*

Stropii mari de ploaie îi atingeau părul negru ca noaptea. Pielea sa nu mai simţea răcoarea de afară, încălzită acum de ura care-i mistuia sufletul. Multe secole îi antrenaseră abilităţile, îl ajutaseră să devină cel mai puternic dintre cei ce-i semănau.

Îşi dorise supremaţia. Făcuse orice pentru a o obţine.

Încă de când fusese transformat, gustase aroma puterii, se îmbătase cu ea în fiecare clipă. Învățase să mintă, să trădeze, să câştige. Distrusese multe suflete pentru acest lucru, dar nu-i păsase, din moment ce şi sufletul său fusese distrus de ei.

Ea, cea care-l captivase, îl trădase, iar pentru asta nu avea să aibă milă pentru nimeni. Cu toţii urmau să simtă durerea care-l nenorocise zeci de ani, suferinţa care-l doborâse.

Acum se întorsese, mai puternic ca niciodată.

Se apropie de unul dintre copaci. Privi puţinii oameni care treceau pe acea străduţă lăturalnică. Lăsă mirosul lor să-i invadeze nările. Setea se formă în gâtul său. Simţi cum flăcările începură să-i ardă interiorul, nimicind răcoarea de gheaţă care-l forma.

Era pregătit.

Privi cum fulgerele brăzdară cerul, aproape împărţindu-l în două. Îşi strânse mâinile în pumn şi făcu un pas în față. Se sincroniză cu furtuna de afară. Străbătu străduţa îngustă până la marginea blocului de patru etaje după care se ascunse. Îşi căută o victimă, astfel încât să nu iasă în evidenţă în clipa în care o va ataca.

Urmau cu toţii să primească aceeaşi pedeapsă, dar încă nu sosise momentul. Şi până când nu avea să fie totul pregătit, nu avea de ce să trezească până şi cea mai mică bănuială.

Văzu la colţul străzii un bătrânel uscăţiv, cocoşat, ce se chinuia să se adăpostească de ploaie. Mâinile îi tremurau, bastonul mai mult fiind ridicat deasupra asfaltului decât să-l atingă. Îşi ridică uşor ochii şi căută un magazin deschis, sau un acoperiş, un loc potrivit pentru a se adăposti de ploaie. Printre stropii mari văzu culoarul dintre cele două blocuri, dar ignoră silueta neagră din margine. Pentru că nu avea altă alegere, începu să se apropie cu paşi mărunţi de acea străduţă. Umezeala îi lipise hainele de pielea subţire.

Dragoş îl văzu apropiindu-se şi zâmbi. Se retrase câţiva centimetri. După gesturile bătrânului putu să ghicească că se îndrepta spre acel loc. Se ascunse după un tomberon. Putea să-i simtă mirosul prin aerul umed, apropiindu-se cu fiecare secundă de el.

Când bătrânelul ajunse în capăt, un nou trăsnet brăzdă cerul. Acesta se închină de teamă.

 Bătrân penibil, gândi Dragoş. Dumnezeul la care tu te rogi nu mai are cum să te salveze acum.

*

Ochii ei roşii încercară să străbată ceva prin geamul prăfuit. Aștepta ca ea să se întoarcă. Se săturase să stea închisă în căbănuţa aceea mică, vânând momentul în care el va apărea. Nu ştia cum avea să reacţioneze în clipa în care îl va vedea, dar ştia că ura pe care o simţea era mult prea puternică pentru a renunţa acum.

Auzi paşii ei apropiindu-se. Se depărtă de fereastră și întoarse capul în clipa în care uşa se deschise. Ea zâmbi când o văzu. Aruncă pelerina pe unul din scaunele din colţ.

-Ai reuşit ceva? o întrebă cu speranţă în glas, privindu-i gesturile.

-I-am pierdut urma la câţiva kilometri de aici. Cred că sunt câteva zile de când a plecat, dar nu pot să-mi dau seama încotro.

Cealaltă femeie îşi lăsă capul în jos şi se aşeză pe scaun. Își puse mâinile reci sub bărbie. Nu-i era uşor de una singură, dar măcar avea pe cine să conteze în momentele grele.

-O să mai încerc, îi promise cu seriozitate, apropiindu-se de scaunul pe care stătea. Cauza ta este şi a mea acum.

Ea zâmbi şi îi întinse mâna. O rugă să o lase singură. Protestă la început, dar după câteva secunde ieşi. Profită de această ocazie pentru a-şi potoli setea.

Rămasă singură, îşi privi cu tristeţe mâinile. Se întrebă când avea să se termine totul.

 În curând, îşi promise privind fereastra. În curând.

 

Noul roman. Mai bine zis, primul volum. N-are nume deocamdată. Și nici nu e gata. O să fie. În curând. Sper…